In general aceasta forma de modelare a plantelor, s-ar rezuma la alipirea unei plante in viata, de un trunchi/ramura mort/moarta provenit de la o alta planta. La plantele lemnoase, trunchiul plantei in viata este imbogatit cu o parte de lemn mort prelucrat, sculptat, astfel incat sa dea senzatia unui trunchi batran, rupt, contorsionat de trecerea timpului, vanturi, ploi etc. Sunt mari controverse daca aceasta practica este sau nu creatoare de bonsai, insa avand in vedere spectaculozitatea(conditionata de priceperea si abilitatea modelatorului) ce o poate avea rezultatul obtinut, unii o accepta ca pe o tehnica de modelare a bonsailor. Unii vad aceasta practica ca pe un mod de corectare a tunchiului plantei vii, insa si eu consider ca practica tanuki este mai degraba o tehnica de imbatranire a unei plante decat de corectare… Consider ca aceasta practica tanuki, pune in evidenta atat talentul modelatorului in a forma si intretine planta vie cat si talentul sau artistic de a modela lemnul mort. De aceea am mai sustinut in alte imprejurari si sustin in continuare ca arta bonsai in sine presupune mult mai mult decat simt si bun-simt artistic si cunostinte sa le spunem horticole si de modelare a plantelor, punand la lucru abilitatile modelatorului si in arte vizuale colaterale: desen, modelaj, pictura, sculptura etc. Simpla alipire a unei parti de lemn mort alaturi de o planta vie nu inseamna ca se poate vorbi de un tanuki. Lemnul mort presupune o prelucrare minutioasa, de multe ori el insusi fiind o opera de arta, incercand (poate cea mai grea provocare pentru un artist), imitarea efectelor trecerii timpului si a vicisitudinilor naturii asupra unei plante care infruntand aceste aspecte reuseste sa se pastreze in viata(privit prin prisma rezultatului in urma alipirii de planta in viata). Acest lemn mort, nu trebuie sa capteze atentia privitorului in detrimental plantei vii, el trebuind sa continue planta vie, sa creeze senzatia si convingerea privitorului ca este un intreg ceea ce vede, ca priveste un rezultat al naturii si nu al prelucrarii umane. Poate aceasta practica/tehnica ar fi cea mai apropiata de ce voia sa spuna Saburo Kato cand facea referire la “abilitatea de a portretiza ce este mai frumos in natura” . Modelatorul trebuie sa surprinda si sa evoce in egala masura prin planta sa acei pomi cu trunchiuri multiple din care unele sfasiate sau ramuri rupte si despicate ce se continua pe tulpina, arsi de ger, soare si vant, uneori si foc, ce au intiparit in lemnul lor dantela trecerii timpului, cicatricele luptei cu natura, reusind sa se mentina in viata ca un batran si experimentat luptator ce desi se intoarce din lupta sa plin de rani, a reusit sa invinga moartea acoperindu-se de gloria supravietuirii si a faptelor sale oglindite in cicatricile si urmele ce le poarta cu sine. De aceea e indicat ca modelul, lucrarea in lemnul mort, sa imite cat mai bine desenul lemnului mort rezultat pe cale naturala, asa cum se formeaza si se gaseste pe planta vie care urmeaza a fi alipita. De exemplu, un model de lemn mort specific coniferelor, cu acele vene si striuri interioare ce sunt specifice unui lemn dur, vor fi nelalocul lor pe un lemn de foioase. Este adevarat ca in general se aplica aceasta tehnica la conifere, acestea gasindu-se in starea lor naturala in varful muntilor si stancilor, unde au fost modelate de vanturi si ploi, chiar si de bolovani cazuti. Insa si in zonele de deal si campie se intalnesc plante ce au fost sfasiate de diversi factori si au ramas in viata, pastrand ramura moarta sau unul din trunchiuri in corpul sau. Nu orice craca moarta, care a fost cojita si alipita unei plante vii, poate forma un tanuki…. De esenta acestei tehnici de imbatranire a plantei prin adaos de lemn mort este observarea atenta a naturii, a plantelor din natura, a modului cum si-au canalizat energia catre partea vie, pastrand partea moarta. Uneori aceasta tehnica este insotita de shari sau/si jin, tocmai in ideea de a se ajunge la un rezultat cat mai natural, surprinzand acea opera a naturii executata de-a lungul anilor, in modelul lemnului mort, in deplina armonie cu partea vie a plantei. Fixarea plantei vii in lemnul mort este variata: prin cuie, suruburi, solutii adezive si legari. Eu personal consider ca utilizarea cuielor si suruburilor, precum si a solutiilor adezive este o atitudine fata de planta vie egala cu a intra cu bocancii in stratul de panselute ori a ascuti creioane cu toporul. Scopul acestei practici nu este de a silui planta vie ci de a o imbogati si completa cu acel lemn mort ca un tot armonios. Lemnul mort se poate forma si din bucati lucrate separat, asamblate ulterior prin diverse mijloace, dupa ce acesta a fost cioplit, sculptat, prelucrat si impermeabilizat.
Aceasta impermeabilizare urmareste de fapt ceva mai mult decat prevenirea degradarii lemnului mort in urma actiunii apei: pastrarea lemnului mort pe durata vietii plantei, fara a fi afectat de carii, mucegai, actiunea apei din sol etc. Atasarea lemnului mort la planta vie se face prin introducerea celui dintai in sol, cat mai lipit de planta vie, la o adancime ce poate in functie de modul de atasare ales, sa ajunga pana sub nivelul radacinilor plantei vii. Eu inainte de a trece la modelarea unui pom sau asamblu, iau creionul si hartia si fac o schita pe cat posibil de amanuntita a ce vreau sa fac. Ar trebui inainte sa trecem la a face un tanuki sa ne orientam asupra plantei ce dorim sa o alipim lemnului mort, pentru ca acesta din urma sa ofere sau sa fie prelucrat conform modelului natural al lemnului plantei vii, nefacand discordanta cu acesta. Dupa ce am gasit planta, cautam lemnul mort ce ar permite realizarea imaginii noastre de asamblu, conform eventual schitei sau imaginii ce o avem fata de rezultatul ce-l dorim. Si in cele din urma ne hotaram asupra vasului ce poate primi asamblul nostru, astfel incat sa creeze un tot cat mai armonios posibil….
Din cate stiu eu, practica tanuki se poate realiza in mai multe moduri :
1. saparea in lemnul mort a unui sant in care va urma sa se introduca planta, sau/si gaurirea lemnului mort astfel incat prin respectiva gaura sau respectivele gauri sa poata incape o ramura sau mai multe(in cazul mai multor gauri) sau trunchiul plantei vii. In acest caz, se traseaza un sant pe unde va intra trunchiul sau trunchiul si ramurile sau un trunchi(in cazul plantelor cu mai multe trunchiuri). Se executa saparea respectivului sant. Acesta se va largi pe cat posibil in adancul sau, pentru ca trunchiul plantei vi sa se poata fixa acolo. In timp, prin crestere, partea vie incorporata in acest lemn mort, isi va mari dimensiunea, fixandu-se definitiv si formand acel intreg
Acum daca imaginatia modelatorului si materialul folosit permite inserarea in lemnul mort a unei sau unor ramuri ale plantei vii, se pot executa in lemnul mort si gauri, prin care vor trece aceste ramuri, desi nu stiu cat de natural ar fi rezultatul…. Pe timpul cresterii si fixarii prin marirea dimensiunilor plantei vii, recomand legarea cat mai stransa a acesteia de lemnul mort, din loc in loc, cu fesa ori banda adeziva izolatoare, astfel putand pastra legatura o mare perioada de timp si nelasand urme inestetice in scoarta plantei
2. gaurirea lemnului mort la nivelul radacinilor plantei vii, urmand a se introduce prin gaurile din lemnul mort radacina plantei vii. In acest caz, lemnul mort, la baza va fi gaurit, astfel ca firele radacinii plantei vii, in parte, sa intre in acele gauri, si prin ingrosarea in timp sa se fixeze astfel. Partea de deasupra solului, va fi legata de trunchiul pomului. Indicat ar fi ca in aceasta parte de lemn mort de deasupra solului sa se executa macar un lacas in care sa intre cel putin baza trunchiului viu si sa se execute legarea cat mai stransa a acestuia de lemnul mort.
3. combinatii pe o singura planta ale modurilor mai sus expuse
