Cateva cuvinte despre plantarea pe piatra si plantarea in piatra

Plantarea pe piatra presupune niste pasi de urmat, pentru a avea succes:
1)In primul rand, luati planta,o scoateti cu grija din vas si spalati bine radacinile plantei. Le rasfirati peste piatra aleasa si pozitionati planta pe piatra, coborand radacinile acesteia sub piatra. Intregul piatra + pomisor se acopera cu pamant si se leaga strans(de preferat in folie alimentara de plastic), lasand partea de jos libera, nelegata, asigurandu-ne ca radacinile de sub piatra sunt in solul ghiveciului si nu au fost vatamate, dupa care se uda. Vor ramane astfel aproximativ 2 ani de zile(timp in care puteti recurge la ciupiri sau mentinere formei, insa nu la legari sau modelari drastice ale plantei), udand planta in regim normal, dupa care vom incepe curatarea treptata a solului de deasupra pietrei, pana la nivelul dorit, pentru a putea expune radacinile de pe piatra si piatra.
2)O alta modalitate de a obtine un rezultat laudabil, este saparea in piatra a unor santuri in care vor fi introduse radacinile principale, varfurile acestora ajungand sub piatra. Se inveleste piatra si radacinile in folie alimenara si varfurile radacinilor care depasesc piatra, se introduc in pamant, dup care se recurge la o udare sanatoasa. In rest, nimic deosebit fata de ce am scris mai sus...

Plantarea in piatra este o tehnica ce este foarte des confundata cu plantarea pe piatra. De altfel, multi considera plantarea pe piatra si plantarea in piatra oarecum, aceasi tehnica, desi intre cele 2 tehnici exista diferente fundamentale. Aceasta tehnica presupune existenta unui gol, crapatura, adancitura in piatra, loc in care planta va fi pusa. De aceea sunt unele pareri care afirma ca ar exista doua modalitati ale acestei tehnici:
1) ar presupune efectuarea unui orificiu in piatra si plantarea copacelului in acel orificiu, radacinile situandu-se sub piatra si ajungand in solul de sub aceasta…..;
2) presupune existenta unei adancituri in piatra, creata artificial sau natural, piatra fiind practic un fel de ghiveci pentru planta, lucrarea imitand cresterea naturala a pomilor in crapaturile stancilor.

Pentru a aplica aceasta tehnica, trebuie insa sa aveti in vedere un mic aspect: intrucat crapatura din piatra nu ofera mult spatiu pentru a acumula sol si implicit a mentine mult umezeala, maestrii asiatici folosesc o bucata de sfoara de canepa mai groasa, care o introduc in solul plantei pana la radacina acesteia si in vasul cu apa ce-l aseaza sub compozitie. Sfoara aceasta este mascata cu pamant sau muschi sau cu alta piatra, insa are o mare importanta: ea va trage apa din vasul unde este asezata compozitia, umezeala necesara solului plantei si plantei implicit, conducand-o pana in solul in care este planta, exact in cantitatea necesara.
Eu mai folosesc asa ceva cand sunt plecat mai mult timp de acasa si in felul asta asigur umezeala necesara pomisorilor mei, dupa ce in prealabil ii pun deasupra unui vas plin cu apa….

Agatat de piatra: Mai exista o tehnica ce uneste plantarea pe piatra cu cea in piatra, aceasta presupunand ca o parte din radacinile plantei sunt asezate conform tehnicii de plantare pe piatra si o parte conform tehnicii de plantare in piatra. Rezultatele acestui al treilea mod de plantare, daca tehnica este bine executata, sunt spectaculoase, incantand ochiul privitorului…


Eu personal, consider ca aceste stiluri care expun privitorului atat radacina, tulpina cat si coroana pomisorului, sunt cele mai apropiate de cele subliniate de Saburo Kato, aspecte pe care cei pasionati de cresterea, intretinerea si modelarea bonsailor nu ar trebui sa le uite: “Oamenii care iubesc bonsai apreciaza frumusetea naturii si a pomilor in vase mici. Facand asta, ei invata de la natura si invata filosofia vietii. Orice persoana care nu intelege bonsaii ii poate aprecia si poate sa fie miscata de frumusetea lor. Puterea bonsai este abilitatea de a portretiza ce este mai frumos in natura. Acesta este telul celor ce cresc bonsai. Aici sunt trei consideratii importante:Intai radacinile. Cand ne uitam la un pom batran, radacinile fromeaza fundatia si dau forta. Asta este impresia si ceea ce inspira. Radacinile puternice ale unui pom mare protejeaza alti pomi mici in fata furtunii sau a suvoaielor. Aceasta ne da o impresie de stabilitate si siguranta. In cazul bonsailor, asta trebuie sa fie adevarat.
In al doilea rand, trunchiul si modul in care este format. In cazul unui pom solitar, este mai ales important cum trunchiul iese din radacini si se iteste conic cum s-a dezvoltat. Dupa multi ani caracteristicile varstei si scoarta apar si se poate simti adaugarea de caracter si personalitate la fiecare pom.
In al treilea rand, ramurile. Acestea stau cu fata la cer si sunt echilibrul si trebuie sa aiba lumina pentru a inflori. Daca ramurile si frunzele cresc puternic, si flori frumoase pot inflori. Desi fiecare crestere e viguroasa si florile infloresc, nu trebuie sa te complaci si trebuie sa fi foarte atent in ingrijirea plantelor tale. Aceasta ingrijire este importanta.”

Cateva cuvinte despre Tanuki

In general aceasta forma de modelare a plantelor, s-ar rezuma la alipirea unei plante in viata, de un trunchi/ramura mort/moarta provenit de la o alta planta. La plantele lemnoase, trunchiul plantei in viata este imbogatit cu o parte de lemn mort prelucrat, sculptat, astfel incat sa dea senzatia unui trunchi batran, rupt, contorsionat de trecerea timpului, vanturi, ploi etc. Sunt mari controverse daca aceasta practica este sau nu creatoare de bonsai, insa avand in vedere spectaculozitatea(conditionata de priceperea si abilitatea modelatorului) ce o poate avea rezultatul obtinut, unii o accepta ca pe o tehnica de modelare a bonsailor. Unii vad aceasta practica ca pe un mod de corectare a tunchiului plantei vii, insa si eu consider ca practica tanuki este mai degraba o tehnica de imbatranire a unei plante decat de corectare… Consider ca aceasta practica tanuki, pune in evidenta atat talentul modelatorului in a forma si intretine planta vie cat si talentul sau artistic de a modela lemnul mort. De aceea am mai sustinut in alte imprejurari si sustin in continuare ca arta bonsai in sine presupune mult mai mult decat simt si bun-simt artistic si cunostinte sa le spunem horticole si de modelare a plantelor, punand la lucru abilitatile modelatorului si in arte vizuale colaterale: desen, modelaj, pictura, sculptura etc. Simpla alipire a unei parti de lemn mort alaturi de o planta vie nu inseamna ca se poate vorbi de un tanuki. Lemnul mort presupune o prelucrare minutioasa, de multe ori el insusi fiind o opera de arta, incercand (poate cea mai grea provocare pentru un artist), imitarea efectelor trecerii timpului si a vicisitudinilor naturii asupra unei plante care infruntand aceste aspecte reuseste sa se pastreze in viata(privit prin prisma rezultatului in urma alipirii de planta in viata). Acest lemn mort, nu trebuie sa capteze atentia privitorului in detrimental plantei vii, el trebuind sa continue planta vie, sa creeze senzatia si convingerea privitorului ca este un intreg ceea ce vede, ca priveste un rezultat al naturii si nu al prelucrarii umane. Poate aceasta practica/tehnica ar fi cea mai apropiata de ce voia sa spuna Saburo Kato cand facea referire la “abilitatea de a portretiza ce este mai frumos in natura” . Modelatorul trebuie sa surprinda si sa evoce in egala masura prin planta sa acei pomi cu trunchiuri multiple din care unele sfasiate sau ramuri rupte si despicate ce se continua pe tulpina, arsi de ger, soare si vant, uneori si foc, ce au intiparit in lemnul lor dantela trecerii timpului, cicatricele luptei cu natura, reusind sa se mentina in viata ca un batran si experimentat luptator ce desi se intoarce din lupta sa plin de rani, a reusit sa invinga moartea acoperindu-se de gloria supravietuirii si a faptelor sale oglindite in cicatricile si urmele ce le poarta cu sine. De aceea e indicat ca modelul, lucrarea in lemnul mort, sa imite cat mai bine desenul lemnului mort rezultat pe cale naturala, asa cum se formeaza si se gaseste pe planta vie care urmeaza a fi alipita. De exemplu, un model de lemn mort specific coniferelor, cu acele vene si striuri interioare ce sunt specifice unui lemn dur, vor fi nelalocul lor pe un lemn de foioase. Este adevarat ca in general se aplica aceasta tehnica la conifere, acestea gasindu-se in starea lor naturala in varful muntilor si stancilor, unde au fost modelate de vanturi si ploi, chiar si de bolovani cazuti. Insa si in zonele de deal si campie se intalnesc plante ce au fost sfasiate de diversi factori si au ramas in viata, pastrand ramura moarta sau unul din trunchiuri in corpul sau. Nu orice craca moarta, care a fost cojita si alipita unei plante vii, poate forma un tanuki…. De esenta acestei tehnici de imbatranire a plantei prin adaos de lemn mort este observarea atenta a naturii, a plantelor din natura, a modului cum si-au canalizat energia catre partea vie, pastrand partea moarta. Uneori aceasta tehnica este insotita de shari sau/si jin, tocmai in ideea de a se ajunge la un rezultat cat mai natural, surprinzand acea opera a naturii executata de-a lungul anilor, in modelul lemnului mort, in deplina armonie cu partea vie a plantei. Fixarea plantei vii in lemnul mort este variata: prin cuie, suruburi, solutii adezive si legari. Eu personal consider ca utilizarea cuielor si suruburilor, precum si a solutiilor adezive este o atitudine fata de planta vie egala cu a intra cu bocancii in stratul de panselute ori a ascuti creioane cu toporul. Scopul acestei practici nu este de a silui planta vie ci de a o imbogati si completa cu acel lemn mort ca un tot armonios. Lemnul mort se poate forma si din bucati lucrate separat, asamblate ulterior prin diverse mijloace, dupa ce acesta a fost cioplit, sculptat, prelucrat si impermeabilizat.
Aceasta impermeabilizare urmareste de fapt ceva mai mult decat prevenirea degradarii lemnului mort in urma actiunii apei: pastrarea lemnului mort pe durata vietii plantei, fara a fi afectat de carii, mucegai, actiunea apei din sol etc. Atasarea lemnului mort la planta vie se face prin introducerea celui dintai in sol, cat mai lipit de planta vie, la o adancime ce poate in functie de modul de atasare ales, sa ajunga pana sub nivelul radacinilor plantei vii. Eu inainte de a trece la modelarea unui pom sau asamblu, iau creionul si hartia si fac o schita pe cat posibil de amanuntita a ce vreau sa fac. Ar trebui inainte sa trecem la a face un tanuki sa ne orientam asupra plantei ce dorim sa o alipim lemnului mort, pentru ca acesta din urma sa ofere sau sa fie prelucrat conform modelului natural al lemnului plantei vii, nefacand discordanta cu acesta. Dupa ce am gasit planta, cautam lemnul mort ce ar permite realizarea imaginii noastre de asamblu, conform eventual schitei sau imaginii ce o avem fata de rezultatul ce-l dorim. Si in cele din urma ne hotaram asupra vasului ce poate primi asamblul nostru, astfel incat sa creeze un tot cat mai armonios posibil….
Din cate stiu eu, practica tanuki se poate realiza in mai multe moduri :
1. saparea in lemnul mort a unui sant in care va urma sa se introduca planta, sau/si gaurirea lemnului mort astfel incat prin respectiva gaura sau respectivele gauri sa poata incape o ramura sau mai multe(in cazul mai multor gauri) sau trunchiul plantei vii. In acest caz, se traseaza un sant pe unde va intra trunchiul sau trunchiul si ramurile sau un trunchi(in cazul plantelor cu mai multe trunchiuri). Se executa saparea respectivului sant. Acesta se va largi pe cat posibil in adancul sau, pentru ca trunchiul plantei vi sa se poata fixa acolo. In timp, prin crestere, partea vie incorporata in acest lemn mort, isi va mari dimensiunea, fixandu-se definitiv si formand acel intreg


Acum daca imaginatia modelatorului si materialul folosit permite inserarea in lemnul mort a unei sau unor ramuri ale plantei vii, se pot executa in lemnul mort si gauri, prin care vor trece aceste ramuri, desi nu stiu cat de natural ar fi rezultatul…. Pe timpul cresterii si fixarii prin marirea dimensiunilor plantei vii, recomand legarea cat mai stransa a acesteia de lemnul mort, din loc in loc, cu fesa ori banda adeziva izolatoare, astfel putand pastra legatura o mare perioada de timp si nelasand urme inestetice in scoarta plantei

2. gaurirea lemnului mort la nivelul radacinilor plantei vii, urmand a se introduce prin gaurile din lemnul mort radacina plantei vii. In acest caz, lemnul mort, la baza va fi gaurit, astfel ca firele radacinii plantei vii, in parte, sa intre in acele gauri, si prin ingrosarea in timp sa se fixeze astfel. Partea de deasupra solului, va fi legata de trunchiul pomului. Indicat ar fi ca in aceasta parte de lemn mort de deasupra solului sa se executa macar un lacas in care sa intre cel putin baza trunchiului viu si sa se execute legarea cat mai stransa a acestuia de lemnul mort.


3. combinatii pe o singura planta ale modurilor mai sus expuse

Alte modalitati/tehnici de modelare:

Mai sunt si tehnici de modelare care presupun mai multe cunostinte in domeniul horticol, aplicabile in crearea unui bonsai. Se folosesc pentru echilibrarea coroanei copaceilor, in a completa spatiile goale nedorit de mari, modalitatile cunoscute de altoire, marcotaj, fuziune...

Pentru “indoirea” drastica a unei ramuri se mai practica taierea incompleta a acesteia, la un unghi de 45 de grade, mai mult sau mai putin, in functie de unghiul sub care dorim sa indoim si lipirea partilor taieturii, legarea ramurii in aceasta pozitie si in timp, prin sudarea taieturii se obtine repozitionarea ramurii. Trunchiul trebuie sa confere bonsaiului un aspect de pom capabil sa sustina coroana. Un trunchi subtire fata de o coroana prea mare va crea o imagine distrosionata si inestetica. Inteparea trunchiului cu un ac in cat mai multe locuri, va face ca acesta sa capete aspectul unui trunchi batran, cicatrizarea intepaturilor ducand si la oarecum ingrosarea trunchiului. Se mai practica si despicarea partiala a trunchiului, de la radacina spre varf, pe o distanta suficienta sa formeze conicitatea, ingropandu-se radacinile in pamant, iar in despicatura introducandu-se pene de lemn.
O alta practica, fuziunea trunchiurilor, presupune formarea unui tutore con din sarma, plastic sau material spongios, pe care se leaga stranse una de alta, trunchiuri subtiri, ce acopera in intregime acest con. Lasarea unu-doi sau mai multi ani, fara nici o tundere a acestor trunchiulete, duce la alipirea, sudarea lor, formand un trunchi conic si gros, cu aspect de pom foarte batran.
Ar mai fi un tip de fuziune, la nivelul radacinilor si apoi baza trunchiului. Radacinile se incolacesc in jurul bazei trunchiurilor ce se doresc a fuziona, obtinand astfel in timp multitrunchiuri; o alta modalitate de a obtine o fuziune la nivelul radacinilor, este folosirea unei placute(de lemn, de gresie etc.) cu gauri prin care introducem trunchiurile plantutelor ce vrem sa fuzioneze la nivelul radacinilor, iar dupa cativa ani, taind ce este sub placuta si scotand acea placuta(fie spargand-o, rupand-o, fie extragand plantele pur si simplu).
Radacina pomului trebuie sa fie echilibrata si partea de la nivelul solului, partea radacinii care in mod normal se vede, trebuie sa fie echilibrat intinsa pe sol, precum la orice venerabil pom din natura. Acest aspect este destul de greu de realizat la un pomisor in ghiveci si de aceea se folosesc diverse tehnici, cea mai utilizata fiind inserarea la 0.5 cm deasupra solului(acum acest 0.5cm, depinde si de inaltimea trunchiului, caci la un trunchi de 2-3 cm inaltime o asemenea inserare la 1 cm de la sol, poate fi inestetica si nearmonioasa cu imaginea de ansamblu) a unei alte radacini. Se gaureste trunchiul(gaura trebuie sa fie de diametrul a ceea ce se introduce in ea), se introduce in gaura un alt fir de radacina, fie de la aceeasi planta fie de la alta planta de aceasi specie, se chituieste gaura la amble capete, varful radacinii se ingroapa in pamant si in timp, aceasta va fuziona cu pomul si va crea o imagine echilibrata a radacinii vizibile.
Tot in legatura cu radacina, in momentul transplantarii, este bine ca varfurile radacinii sa se taie, de obicei o 1/3(unii recomanda sa ramana o treime…..). In felul asta se pot crea radacinile fine. Cat se taie din coroana, atat trebuie sa fie si radacina taiata. In bonsai se spune” cat tai sus, tai si jos”. Daca la un pomisor se taie jumatate din radacina, ar fi bine ca si din coroana sa se taie la fel, pentru ca aceasta radacina sa poata sustine coronamentul pomului. In cazul in care nu se taie si din coroana ci numai din radacina, la un moment dat coroana va ceda, adica planta va renunta de la sine la unele ramuri sau parti ale coroanei.
O modalitate de a obtine o radacina vizibila(cea care se vede in mod normal pe sol, la orice pom ce are o varsta respectabila), ar fi utilizarea vaselor putin adanci. Folosind un sol cu granulatie mare, taind “pivotul” radacinii si ingropand doar varfurile ramificatiei principale a radacinii, acoperind apoi vasul cu o folie de plastic, se poate obtine o radacina vizibila extrem de puternica dar si incantatoare ochiului….

Iata si cateva platforme(saikei, penjing landscape, landscape ), realizate de mine, unele mai reusite, altele mai putin reusite..... :